Cenaclul de la Deko – ediţia a doua

Café Deko a devenit din 9 noiembrie 2008 un spaţiu de dezbateri şi întâlniri literare, cu scriitori şi critici consacraţi. Veţi putea citi în curând într-un material separat o cronică a acelei prime ediţii de cenaclu.

“Cenaclul de la Deko” îşi propune să aducă în prim planul vieţii publice scriitori care au debutat în volum, care au confirmat, dar şi să descopere şi să încurajeze exponenţi ai noilor valuri literare. Scriitorii invitaţi la a doua ediţie vor fi Daniela Şontică, şi Vlad Moldovan. Binecunoscutul scriitor şi critic şi tânărul critic şi eseist , criticii prezenţi la prima ediţie, ne vor onora cu prezenţa şi la acest cenaclu.
Discuţiile vor fi deschise şi moderate de scriitorul şi criticul . Până la data cenaclului sperăm să mai putem anunţa aici alte câteva suprize importante.

Cenaclul de la Deko este un cenaclu interactiv, care îşi propune să transmită în curând şi live, şi care îşi propune să devină o arhivă culturală de referinţă. Imagini de la prima ediţie de cenaclu pot fi răsfoite la arhiva foto Cenaclu Deko.

Intrarea este liberă tuturor iubitorilor de literatură şi de critică literară constructivă.

Cei care îşi doresc să citească în cadrul oficial al cenaclului, într-o ediţie viitoare, sub privirile şi tirul criticii, sunt rugaţi să ne trimită prin email la cenaclu@agonia.net câteva mostre din materialele proprii.

Vă aşteptăm!

Referinţe web:
Jurnal Octavian Soviany
Jurnal Miruna Vlada
Jurnal Vlad Moldovan
Profil Daniela Şontică

Cenacluri Literare – partener media

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

RSS Noutati IT

  • Pozele pierdute pot fi recuperate 26 January 2012
    Pozele de familie, cele realizate în excursii și nu numai, sunt de multe ori cel mai important conținut de pe calculatorul nostru. În comparație cu documentele care pot fi create din nou, pozele odată pierdute nu pot fi recreeate. Din fericire există metode de recuperare a acestora de pe orice dispozitiv de stocare a datelor, […]
  • 7 tutoriale și ceva în plus 13 January 2012
    Cu câteva zile înainte de lansarea unui nou site de tehnologie şi IT am primit acces demo la platforma web demonstrativă. Între timp, site-ul a fost deja lansat şi poate fi deja accesat la www.7tutoriale.ro. Impresia pe care am avut-o noi a fost de conţinut util, bine documentat cu exemple şi screenshots, cu un nivel […]
  • Soluţii gratuite de securitate: Microsoft Security Scanner 11 January 2012
    Revenim aşa cum am promis cu mai multe detalii despre Microsoft Security Scanner, disponibil pentru download gratuit pe site-ul Microsoft, la http://www.microsoft.com/security/scanner/en-us/default.aspx. Iată mai jos prezentarea Microsoft a acestui program gratuit de scanare ocazională a sistemului de operare Windows, pe care vi-l recomandăm cu căldură, ca s […]
  • Protecţie PC cu Microsoft Security Essentials 11 January 2012
    Microsoft Security Essentials este o soluţie anti-malware nouă, gratuită, pentru calculatoarele voastre care rulează Windows. Cu puţin noroc veţi fi mai bine protejaţi faţă de viruşi, spyware şi alte programe maliţioase. Softul este disponibil gratuit pentru orice Windows XP SP2 sau ulterior, cum sunt  şi Windows 7. Putem să vă confirmăm că detecţia euristic […]